Noi achizitii, cadouri perfecte pentru cei dragi

Bună fetelor! Nu ştiu dacă pe voi v-a cuprins încă febra cumpărăturilor şi a cadourilor pentru cei dragi dar eu pot spune că am depăşi orice limită, dacă în timpul anului nu mă pot abţine de la a cumpăra toate lucrurile pe care le văd şi îmi plac, acum doza aceasta de „nebunie” s-a dublat.

Până ajung în ţară pentru a le înmâna personal cadourile de Crăciun familiei mele, m-am gândit că dacă tot pe Kurtmann.ro sunt reduceri colosale, să fac câteva cumpărături şi să le expediez către una dintre surorile mele şi nepotul meu, Andrei care totodată este şi P.R.-ul meu, un ajutor de nădejde în activitatea mea.

După cum vă spuneam la momentul actual pe Kurtmann.ro există o ofertă inegalabilă, aceștia aplicând reducere de 70% tuturor produselor existente pe site! Ce moment mai bun de a face cumpărături decât acum?

Când am văzut minunea nu m-am putut stăpâni nu am mai așteptat și am dat o raită printre pagini și am ales câteva produse care mie mi-au plăcut foarte mult, surorii mele și nepotului de asemenea.

Dar să nu mai lungim vorba și să vă arăt și vouă ce am mai cumpărat. Nu este o achiziție imensă, dar am vrut să vedeți câte produse se pot cumpăra de pe Kurtmann.ro cu doar 100 lei.

1. Cămașă crem Tally Weijl din in cu model croșetat

DSC_1530Este o cămașă interesantă, într-un fel simplă dar sofisticată și elegantă. Sora mea a apreciat-o foarte mult și este foarte admirată atunci când o poartă. Este din in, are o culoare crem, de lungime medie, cu un decolteu larg și strânsă ușor în talie cu o cusătură elastică. Se închide în față în 7 nasturi din plastic, putând fi purtată atât într-o ținută elegantă cât și într-una casual.

DSC_1535

La spate, ca și în față are un model destul de complicat, croșetat care pune în valoare foarte mult cămașa.

DSC_1534

2. Cămașă kaki Tally Weijl din in

DSC_1529-RecoveredFiind o persoană ce lucrează în birou, trebuie abordată o anumită ținută, de aceea cămășile joacă un rol important în garderobă. Foarte diferită din punct de vedere al modelului, față de cea precedentă această cămașă este una mai serioasă, purtată cu un sacou este perfectă pentru o ținută office. Dacă este asortată cu un jeans, poate fi foarte bine catalogată ca și ținută casual.

DSC_1536

Îmi place foarte mult modelul, pieptarul are un detaliu interesant, elegant și subtil, aceasta are un decolteu decent, se prinde atât în față cât și la mâneci în capse. Este strânsă în talie cu o cusătură elastică, iar la jumătatea mânecilor are sistem de prindere, pentru a le putea întoarce și a crea un look relaxat.

3. Skinny jeans Stradivarius

DSC_1521

Pentru că trebuia ca ținuta să fie completă am achiziționat și o pereche de jeansi strâmți care se potrivesc de minune cu ambele cămăși. Sunt niște blugi simpli, kaki, dintr-un material mai subțirel. Sunt foarte comozi și se potrivesc oricărui stil.

DSC_1538

4. Pulover din lână Piazza Italia

DSC_1525Pentru că nu puteam să îl uit pe P.R.-ul meu, i-am achiziționat un pulover din lână foarte elegant, călduros și confortabil. Se potrivește perfect stilului lui. Puloverul este după cum am mai spus din lână groasă, de culoare albastru închis. Acesta are o lungime puțin mai mare, are de altfel un guler elegant iar partea din fața, la gât este petrecută și se prinde într-o parte cu un fermoar. Acest pulover este perfect pentru zilele de iarnă, acesta purtând-ul de fiecare dată când are ocazia, fiind perfect pentru un look lejer dar elegant.

DSC_1537

Ei și cam acestea au fost cumpărăturile de această dată. Kurtmann a dat din nou lovitura cu cele mai mici prețuri la haine din întreaga țară. Sunt sigură că până vor termina campania voi mai face câteva comenzi. Încă odată Kurtamann a reușit să mă mulțumească și să mă bucure prin calitatea excelentă a produselor, calitatea serviciilor și prețurile fără egal.

Pentru cele care încă nu știu Kurtmann.ro este un site românesc ce comercializează în regim de outlet brand-uri foarte bine cunoscute în România, precum Bershka, Pull & Bear, Zara, Stradivarius, Terranova, Massimo Dutti, Mango, Oysho, Pieces și multe altele. După cum era normal prețurile sunt mult mai mici decât în magazine. Puteți alege din mii de produse, atât pentru femei cât și pentru bărbați sau copii! Pe acest site puteți găsi de la accesorii până la geci de iarnă. Se navighează ușor și se cumpără la fel de ușor. Comanda vine rapid, frumos ambalată, în condiții sigure. La comenzile de peste 190 lei transportul este gratuit! Produsele sunt de foarte bună calitate, eu am comandat până acum de la ei, iar produsele sunt noi, cu etichetă, fără defecte. Ți-e mai mare dragul să cumperi de pe Kurtmann. Ce îmi place cel mai mult la Kurtmann.ro, si pe asta trebuie să o spun, este faptul că poți filtra produsele după mărime, lucru care mă încântă, deoarece alte site-uri nu au această opțiune, acest lucru aducând din punctul meu de vedere, un mega plus site-ului! Serviciul de relații cu clienții este și el excelent, atât prin telefon cât și prin e-mail, operatorii sunt foarte amabili.

La asemenea prețuri, sunt sigură că și Kurtmann.ro vă sare în ajutor în alegerea cadourilor perfecte de sărbători pentru voi sau pentru cei dragi. Faceți o vizită site-ului și vă promit că nu puteți pleca cu mâna goală. Cum a-i putea când prețul unei bluze sau al unei perechi de pantaloni pornește în această perioadă de la ~15 lei, iar în mall-uri aceleași produse sunt de cel puțin 7 ori mai scumpe? Să nu mai repet faptul că poți alege dintr-o multitudine de produse!

Vă aștept la cumpărături pe Kurtmann.ro și sigur nu veți regreta! Vă garantez!

Ați mai făcut până acum cumpărături pe acest site? Ce părere v-a lăsat? Aștept comentariile voastre! Vă pup! xoxo, Elena

Anunțuri

3 gânduri despre “Noi achizitii, cadouri perfecte pentru cei dragi

  1. sunt foarte frumoase toate hainutele! camasa cu detaliu brodat e superba! Am folosit si eu un voucher primit de pe un blog la
    kurtmann si am fost foarte incantata de profesionalismul lor si de produse,marimile se potrivesc si calitatea e foarte buna!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s