Lacul Lebedelor caritabil în Galați, Iași, Bacău

Timp de trei zile, începând de astăzi și până miercuri, artiștii Teatrului Național de Operă și Balet (TNOB) „Oleg Danovski” se vor transforma în personaje fermecate de basm, pentru a oferi magie în pași de dans publicului din Galați, Bacău și Iași. Compania de Balet a TNOB, care duce mai departe moștenirea maestrului Oleg Danovski, întemeietor de școală coregrafică la malul Mării Negre, va prezenta publicului gălățean, băcăuan și ieșean capodopera ceaikovskiană „Lacul lebedelor”, în coregrafia lui Mihai Babușka, după cea clasică, semnată de Lev Ivanov și Marius Petipa.

Header-Lacul3

Primii care se vor bucura să le admire pe grațioasele Odette și Odille, în fascinantul lor dans, vor fi gălățenii, care sunt așteptați astăzi, de la ora 19.00, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. Următoarea reprezentație a spectacolului de balet clasic „Lacul lebedelor” este programată mâine, de la ora 19.30, la Teatrul „Radu Beligan” din Bacău. Miniturneul regional, organizat de TNOB „Oleg Danovski” și Asociația Culturală SpectacolArt din București, se va încheia la Iași, spectacolul fiind programat miercuri, de la ora 19.30, la Teatrul „Luceafărul”.

În distribuția spectacolelor se regăsesc prim-soliștii Eliza Maxim, Irina Ganea-Mihaiu, Sergiu Dan, Horațiu Cherecheș, Adrian Mihaiu și Amalia Mîndruțiu, cărora li se alătură Yeji Kim din Coreea de Sud. Scenografia spectacolului poartă semnătura Adrianei Urmuzescu.

4lacul1333293077-1335565820

„ARTA POATE FI SALVATĂ DOAR PRIN SALVAREA CELOR CARE O FAC POSIBILĂ”

Prin motto-ul „Arta poate fi salvată doar prin salvarea celor care o fac posibilă”, Teatrul „Oleg Danovski” și Asociația Culturală SpectacolArt din București sprijină campania umanitară dedicată lui Bogdan George Nicula, balerinul care, la numai 35 de ani, suferă de o boală cumplită, scleroză laterală amiotrofică, o boală de tip neurologic care afectează funcţiile vitale.

Pentru Bogdan există o şansă minimă, un transplant de celule stem, în Thailanda. Costul deplasării cu o aeronavă special echipată pentru această situaţie şi al intervenţiei este de cel puţin 50.000 de euro. Cei care doresc să-l ajute pe Bogdan Nicula pot face donații în conturile deschise pe numele mamei acestuia, Stela Nicula, în lei – RO27BRDE441SV25065844410 și în euro – RO55BRDE441SV25286444410.

Gălățeni, Ieșeni, Băcăuani, haideți șă ajutăm, haideți la balet! Am văzut acest spectacol și este superb! Feceți cunoscută această cauză! Vă pup! xoxo, Elena

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: