Aspirator Philips PowerPro Expert fara sac la TEST

1

Bună tuturor! Iată că de câteva zile fericirea a bătut din nou la ușa acestui Buzzer, adică eu, fiind acceptată la cea mai nouă campanie de testare a celor de la BuzzStore. În trecut am mai participat la campanii, am fost foarte încântată să le duc până la capăt și iată-mă că și de data aceasta mi-a surâs norocul.     

Chiar dacă mi se pare imposibil de crezut, totuși pentru cei care nu știu BUZZStore este o agenție de marketing participativ care funcționează pe un concept nou de business bazat pe cea mai puternica forță de influența, recomandarea unui prieten! Viziunea lor este aceea de a aduce companiile mai aproape de consumatori și de a crea un dialog direct cu aceștia.
Aceștia dețin o comunitate de lideri de opinie (BUZZeri, adică noi), în continuă creștere, a căror părere contează atât pentru cei cu care intră în contact zi de zi în mod direct sau prin rețelele de socializare – prieteni, colegi, familie, cât și pentru dezvoltatori de noi produse și servicii.
Pe scurt, primim spre testare, în mod GRATUIT, cele mai noi produse și servicii lansate pe piață. Dacă ne plac (sau nu), ne exprimăm părerea sincera prin intermediul site-urilor de socializare, blogurilor sau în discuții libere. Dacă dorești și tu să devi BUZZer și să primești produse GRATIS spre testare participând la campaniile viitoare, te poți înscrie accesând link-ul următor:-> http://buzzers.ro/invite/b6fa71caa268b68743d6ad723e6a9afc

DSC_0727

Philips sunt și de data aceasta alături de BuzzStore, data trecută am avut plăcerea de a testa și păstra una din stațiile foarte performante de călcat, acum, pentru că cei doi organizatori își doresc să facă din noi cele mai bune gospodine am onoarea de a testa un ultra performant aspirator fără sac. În cele ce urmează aveți și voi posibilitatea de a vedea mai exact despre ce este vorba.
DSC_0729

Sunt foarte încântată de toată această experiență, iar faptul că fac parte din cei 100 de participanți ai acestei campanii mă face să îmi dau seama cât sunt de norocoasă. Fiind o fană BuzzStore nu puteam rata șansa de a participa și de data aceasta la o astfel de campanie, cu toate că și acum speranțele erau minime, dat fiind faptul că am participat și la ediția trecută și au mai existat campanii la care nu am fost acceptată, cu speranţă, am zis să încerc deoarece tare mult îmi doream de ceva timp un aspirator nou, iar dacă s-a ivit ocazia să fie și ultra performant, asta-i cu-atât mai bine.

Eram pe picior de plecare când am aflat că am fost acceptată în această campanie, iar bucuria a fost imensă. De cum a sunat curierul la ușă am năvălit pe cutie și de atunci aspir în continuu. Chiar și acum când vă scriu aspir. (Glumesc)

Înainte de a-mi începe maratonul de aspirat și cele mai îndepărtate colțișoare ale casei am reușit să-mi domolesc flacăra și să fac o ședință foto cum se cuvine produselor care au venit în pachetul BuzzStore. Pentru testare Philips a oferit trei modele de aspiratoare, două cu sac și unul fără, iar eu mă bucur foarte mult că sunt fericita posesoare a noului aspirator fără sac Philips PowerPro Expert FC9723/09.
DSC_0731

Cutia este una foarte mare, abia reușesc să o iau cu ambele brațe. Primul element, este corpul aspiratorului. Un dispozitiv elegant, lucios, cu un design impunător, iar petele de roz au un farmec aparte.

DSC_0733

Pa față se găsesc toate butoanele de comandă. Începem de sus în jos, cu butonul de deschidere al dispozitivului detașabil de colectare a gunoiului, se deschide foarte ușor, printr-o singură apăsare. Apoi la mijloc în partea stângă o rotiță prin care poți selecta tipul de suprafață care urmează să o aspiri: canapele, gresie/parchet sau covoare. Următoarele ca la orice aspirator, butonul ON/OFF în stânga și cel de strângere al cablului de alimentare, în dreapta. Pe mijloc se găsește și un rezistent mâner pentru transport, iar faptul că acesta cântărește doar 5,3kg îl face foarte ușor de transportat.
DSC_0735

Un sticker ne informează că acest aspirator Philips PowerPro Expert Parquet+ beneficiază de tehnologia Power Cyclone 6 și este încadrat în clasa A+ de energie, lucru care mă încântă foarte tare, având chiar și ECOPassport. Construcţia aerodinamică a PowerCyclone 6 minimizează rezistenţa la aer şi asigură rezultate excepţionale de curăţare prin 3 etape deosebit de eficiente, aerul intră rapid în PowerCyclone graţie orificiului de admisie aer drept şi lin, circuitul curbat de aer direcţionează rapid aerul în sus în compartimentul ciclonic, iar în partea de sus a filtrului ciclonic, lamelele de evacuare îndepărtează eficient praful din aer.

DSC_0737

Cablul de alimentare este foarte lung, nu l-am măsurat dar cred ca are cel puțin 6 metri.

DSC_0738

Atunci când aspiri roțile îți ușurează munca, facilitându-ți transportul mai ușor al aspiratorului pe diferitele suprafețe. Lucrul care mi-a plăcut a fost acela că s-a pus foarte mult accentul și pe detalii, roțile au chiar și cauciucuri.

DSC_0741

Aspiratorul beneficiază și de un filtru ce trebuie schimbat de 4 ori pe an, acesta este plasat pe parte din interior a recipientului cu gunoi. Acest filtru HEPA 13 de la Philips captează 99,95 % din praful fin, pentru un mediu fără praf şi aer curat, fără alergeni. Aerul care trece prin filtru este chiar mai curat decât cel care se află deja în cameră.
DSC_0742

Cam așa arată interiorul recipientului în care se strânge gunoiul. Faptul că acest aspirator nu are sac mă încântă foarte tare. De ceva timp am renunțat la sac deoarece strângea foarte mult praf, curățare lui dura foarte mult și tot acest proces era foarte anevoios şi murdar. Acum totul este extraordinar de simplu, doar arunc mizeria la coș apoi sub un jet de apă se curăță imediat, fără nori de praf, fără murdărie.

DSC_0743

„Coada” aspiratorului este lungă, telescopică și dintr-un material metalic foarte gros care pare foarte rezistent.
DSC_0757

Furtunul are în jur de 2 metri, este unul clasic tip acordeon, din plastic, iar la capăt are opțiunea pentru nivelul de aer transmis pe țeavă.DSC_0766

Aspiratorul vine echipat și cu două capete de aspirare. DiamondFlex este un cap simplu, cu rotire de 180 grade. Cu el se poate aspira foarte ușor sub diferite obiecte de mobilier, datorită dimensiunilor reduse și a capului rotativ foarte eficient.

DSC_0750DSC_0753

Cel de-al doilea cap de aspirare, TriActiveMax este mai masiv și vine cu două opțiuni de aspirare una pentru suprafețe precum cele din gresie sau parchet și a doua pentru mochete, carpete sau covoare. Prin simpla apăsare a unei singure clapete se poate schimba de la o funcție la alta. Designul tălpii face ca aceasta să se lipească de podea și astfel să aspire mult mai multă murdărie.DSC_0760 DSC_0763DSC_0764

În același set vin incluse și două accesorii pentru spații mai înguste, pentru colțuri sau spații greu accesibile, fiind perfecte chiar și pentru a fi folosite în mașină.

DSC_0754

Kit-ul Buzzer-ului a inclus de data aceasta un set de murdărie, pentru a putea testa aspiratorul în cele mai grele situații. Acesta conține o pungă cu biluțe de celuloză, o punguță cu confetii de diferite mărimi și o punguță cu bombonele decorative. Eu pe lângă murdăria din casă am acceptat provocare BuzzStore și am testat toate murdăriile pe care ei le-au trimis. Pot spune să acest aspirator le-a făcut față cu brio, mai eficient ca orice alt aspirator pe care l-am încercat … dar acest lucru îl veți descoperi într-un clipuleț ce îl voi posta curând.
DSC_0770

Pe lângă ghidul nelipsit al Buzzer-ului s-au aflat și 10 broșuri pe care abia aștept să le împart prietenilor și să le povestesc despre această minune de aspirator.

DSC_0774

Și pentru că așa era normal după ce am terminat ședința foto m-am apucat de aspirat, iar ceea ce s-a întâmplat după pot spune cu mâna pe inimă, fără a fabula nicio secundă m-a uimit absolut! După ce am terminat de aspirat un covoraș de sufragerie de 1,5m, am oprit și am desfăcut rezervorul cu gunoi. WOW! Exact acestea mi-au fost cuvintele, cu toate că covorul fusese scuturat cu 2 zile în urmă recipientul meu avea atâta praf și scame în el cât nu îmi puteam imagina vreodată. Chiar nu mi-a venit să cred. Acest aspirator chiar este o minune, nici în aceste momente nu îmi vine să cred cele întâmplate. Specificația „cu 40% mai mult praf aspirat pentru o curăţare mai bună” este cu totul adevărată.

DSC_0777

Să nu mai spun că puterea de aspirare este foarte mare, se vede pur și simplu cum este tras covorul de pe podea, chiar dacă la mână nu se simte; cu o singură trecere suprafața este complet aspirată și curată, ca nouă. Iar cu toată această putere te aștepți să fie un dispozitiv gălăgios, dar lasă-mă să-ți spun că mai multe de atât nici nu te poți înșela. De acum dacă ai chef să aspiri în toiul nopții nu mai ai teamă că îți trezești soacra sau vecinii, dispozitivul fiind unul foarte silențios. Fără pic de nebunie spun că acest aspirator își merită toți banii. Este o adevărată minune la casa omului și sunt mai mult decât încântată că am intrat în posesia lui, iar BuzzStore și Philips, vă spun de acum că nu vi-l mai dau înapoi.
DSC_0780

Toate cele spuse mai sus ţi se pot părea poveşti, dar doar încercând acest aspirator îţi poţi da seama cât de eficient este, un adevărat salvator de vieţi! Nu se compară în nici o mie de vieţi cu vechiul meu aspirator! Voi ce produse Philips ați încercat în ultima vreme?

Cum ați vrea să vă demonstrez eficiența acestui aspirator? Provocați-l!

Eu abia aștept următoarea sesiune de aspirat! Vă voi ține la curent cu ce descoperiri mai fac cu noul meu aspirator! Vă pup! Aștept părerile și comentariile voastre! xoxo, Elena

Anunțuri

28 de gânduri despre „Aspirator Philips PowerPro Expert fara sac la TEST

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: