Caravana Respectului, ediția de primăvară, la Mereni, Constanţa!

asociatia-civicum-voluntaris

Bună dragilor! De-a lungul timpului de fiecare dată când am auzit de un eveniment sau o cauză în care am crezut nu am ezitat să o aduc în faţa voastră! Ieri,  3 mai 2015, în localitatea Mereni din Constanţa, treizeci de copii și șaptesprezece părinți și bunici au avut parte de o frumoasă surpriză din partea Asociației Studenților Mediciniști și a Tinerilor Medici (ASMTCM Divizia Internațională) din cadrul Facultății de Medicină a Universității “Ovidius” din Constanța, Asociației Civicum Voluntaris și a patru medici specialiști constănțeni. Caravana Respectului a poposit pentru a doua oară în acest sat cu ajutoare pentru opt familii nevoiașe și consultații medicale de specialitate acordate gratuit.DSC_0241

Bucuroși că pot ajuta oamenii din țara în care studiază, 300 de studenți ai Diviziei de Limbă Engleză din cadrul Facultății de Medicină a Universității “Ovidius” Constanța, cât și membrii ASMTMC au reușit să repete gestul de omenie pe care l-au făcut în decembrie 2014 pentru câteva familii din Mereni și au colectat și în primăvara aceasta, haine, jucarii și încălțăminte și au achiziționat alimente de bază și produse de igienă, pentru 8 familii nevoiașe din același sat.

DSC_0200

Studenții au fost însoțiți în această caravană de 4 medici, care și-au oferit sprijinul în mod voluntar pentru determina starea de sănătate a familiilor vizitate. Dr. Hanzu-Pazara Loredana (specialist Medicina Interna), Dr. Pana Camelia (specialist Medicina Interna/Nefrologie), Dr. Tudorache Monica Adina (specialist Medicina de familie) și Dr. Vasilescu Alexandru (specialist Pneumologie) au oferit consultații la domiciliu și îndrumare medicală în cazurile care au necesitat.

DSC_0339

Prin donațiile benevole ale studenților s-a colectat suma de 6280 de lei din care s-au cumpărat alimente, produse de igienă, rechizite pentru copii și semințe pentru grădină. Asociația Civicum Voluntaris a efectuat o donație de încălțăminte nouă, de sezon, pentru copiii și femeile vizitate.

DSC_0315

Colectarea de fonduri și coordonarea acțiunii a fost condusă de Vlachos Spyridon (Grecia), vice-președintele ASMTMC și liderul anului IV Medicină, împreună cu Muhannad Al Smairat (Iordania) – șeful Departmentului Internațional ASMTMC și liderul anului III și liderii celorlalti ani de studiu ai Secției cu Predare în Limba Engleza din cadrul Facultatii de Medicina, respectiv: Ibraheem Jammal (Israel)- anul I, Ali Chehimi (Franta) – anul II, Bahri Bunjaku (Norvegia)- anul V, Ahmad Bhamji (Anglia) –anul VI.

DSC_0511

“M-am bucurat să văd că oamenii pe care i-am ajutat în iarnă au făcut ceva pentru ei și au știut să folosească banii economisiți pe bunurile primite astfel încât să investească în gospodărie, să sădească legume, să zugrăvească, să construiască o dependință pentru animale, să îngrijească locuința și copiii să fie hrăniți și curați”, a declarat Vlachos Spyridon, vice-președintele ASMTMC.

DSC_0482

Acțiunea s-a desfășurat cu implicarea comisarului pentru societatea civilă George Gheordunescu și a localnicilor din satul Mereni, care au avut o contribuție decisivă în selectarea familiilor beneficiare ale ajutorului precum și cu spijinului oferit de către managerului general al firmei Tomini Trading SRL, prin acordarea unei mașini de transport marfă.

DSC_0132

“Entuziasmul studenților mediciniști străini de a se implica în viața comunității este molipsitor și un bun exemplu de urmat pentru oricine. Iar modul în care vorbesc cu oamenii, respectul pe care îl acordă și maniera în care s-au jucat cu copiii, fac dovadă a faptului că acest mod de a vedea și de a trăi viața înseamnă normalitate”, a declarat Isabela Ștefan-Iorga, membru al Asociației Civicum Voluntaris.

DSC_0458

Deși departe de casă și de familiile lor, studenții străini au demonstrat că poți schimba lucrurile din jurul tău dacă îți pasă, aducând bucurie și un strop de alinare, printr-un simplu gest de omenie și printr-un efort colectiv, bine coordonat și direcționat. Timp de aproape o oră, studenții s-au jucat cu micuții în aer liber și i-au convins că trebuie să continue școala ca să devină oameni. Unul dintre coordonatori povestea că micuţul de mai jos, pus în faţa unei grămezi mari de alimente, dulciuri şi fructe, şi pus să aleagă orice lucru doreşte, a ales cartea şi pixurile. Copiii au nevoie de educaţie şi doresc să evolueze! Haideţi să sprijinim astfel de iniţiative şi să ne gândim mai des la cei de lângă noi, mai puţin ajutaţi de soartă!

DSC_0180

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s