Moda în stil RESERVED acum şi în Constanţa

Bună fetelor! Dacă în cazul cosmeticelor parcă nu avem niciodată destule, când vine vorba de haine bineînţeles nu avem niciodată ce îmbrăca. Ieri, s-a repetat povestea – din hainele rafturilor dresingului am făcut o frumoasă gramadă în mijlocul acestuia, deoarece nimic din ceea ce găseam nu consideram că se potriveşte activităților acelei zile. Cu siguranţă cu toții ne confruntăm din când în când cu aceasta situaţie de coșmar. În cazul meu, magazinele din oraşul în care locuiesc oferau până acum o gamă restrânsă de haine şi accesorii care să satisfacă nevoile şi dorinţele mele, dar acum lucrurile s-au mai schimbat.
dsc_0231Nu pot spune că ma îmbrac din paginile ultimelor reviste de modă, însă îmi place de fiecare dată să ţin pasul cu aceasta. Combin haine care consider că mi se potrivesc şi care sunt în acelaşi timp în tendinţe şi de multe ori pot spune că îmi cam iese. Cât despre stil, nu pot spune că am unul aparte, cumpăr haine care îmi plac şi le combin după cum cred eu că ar merge, acesta fiind reţeta către succes.
1City Park Mall de la o săptămână la alta devine tot mai frumos, iar magazine noi şi mult-dorite răsar precum nişte bijuterii, ca peste noapte. Săptămâna trecută am primit cu mare bucurie vestea deschiderii unei reprezentanţe RESERVED chiar la noi în oraş. Luasem de ceva timp legătura cu brand-ul având în garderobă câteva produse vestimentare achiziţionate de prin alte părţi, haine care au reuşit să îşi facă locul prin preferatele mele. Am aşteptat cu nerăbdare data de 23 septembrie, pentru a putea lua parte la marea deschidere a acestui magazin atât de apreciat în foarte multe ţări.
După Bucureşti, Ploieşti, Timişoara, Cluj, Braşov şi Bacău, a venit rândul Constanţei să se bucure de trendurile Reserved. dsc_0210
RESERVED este un brand Polonez, parte a LPP, ce la ora actuală are deschise peste 1600 de magazine în peste 18 ţări precum Polonia, Germaia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Croaţia, Rusia, Slovacia, Ucraina, Egipt, Kuweit, Arabia Saudită, Quatar, Emiratele Arabe Unite şi Anglia. Este un brand de fashion ce aduce în magazinele lor cele mai noi trenduri pentru femei, bărbaţi şi copii. Colecţiile lor sunt inspirate din moda internaţională, având atât modele clasice şi simple, cât şi tăieturi stilish, design-uri, materiale şi imprimeuri moderne pentru clienţi mai curajoşi. Acest brand a crescut extrem de repede, primul magazin RESERVED fiind deschis în 2014 în Germania, acesta fiind chiar primul din brand-urile portofoliului PLL. În magazine gasiţi de fiecare dată haine, pantofi şi accesorii în cele mai noi tendinţe, stocurile fiind actualizate odată la trei săptămâni.
dsc_0141
Vineri, mediat după ora prânzului, în faţa magazinului au început încet-încet să se adune persoane de la mic la mare, fiecare aşteptând cu nerăbdare ca minunea să ia viaţă. Au fost atât de multe persoane încât nu prea mai aveai loc să arunci un ac.
2
La ora 14:00, staful incredibil de vesel a început să se strângă pregătindu-se prin dans pentru marea de oameni ce avea să vină. Surpriza, dar şi gazda evenimentului a fost nimeni alta decât îndrăgita interpretă Corina Bud, care ne-a urat bun venit împărtăşindu-ne din experienţa ei cu brandul şi introducând-o pe menegera magazinului, dar şi pe restul invitaţilor. Alina Bistreanu, director general al LPP România a luat de asemena parte la eveniment.dsc_0151
S-au alăturat evenimentului, cele mai tari stiliste ale momentului, Roxana Voloșeniuc și Domnica Mărgescu de la ELLE România – ce de altfel au susţinut și un curs de styling pentru personalul magazinului înainte de deschidere; deci puteţi păşi cu încredere în magazin, deoarece veţi fi consiliaţi la cel mai înalt nivel.
dsc_0160
După speech-urile aferente a venit şi marele moment, acela al tăierii pamblicii, iar cu ajutorul unei foarfece comic de mare, tot stafful magazinului a trecut la treabă, atât la propriu cât şi la figurat, deoarece din moment ce pamblica a fost tăiată magazinul s-a umplut de oameni. dsc_0166
Deschiderea acestui magazin i-a bucurat foarte tare pe constănţeni, aceştia dând iama imediat printre umeraşe, poate şi pentru a profita de savuroasa reducere de 20% la noua colecţie de toamnă.
dsc_0189Şi ai de unde alege! Magazinul este extrem de mare, cel mai mare din provincie chiar, având o suprafaţă totală de 2000mp. Este situat pe două nivele, la nivelul de jos se află rainoul pentru copii şi femei, acestea două ocupând cea mai mare parte a magazinului, iar la etaj se află rainoul pentru bărbaţi, accesul făcându-se cu ajutorul scărilor rulante interioare, ori a liftului panoramic. dsc_0191
Designul magazinului este unul fabulos, chic şi modern, aerisit dar foarte cuprinzător. Cuprinde haine pentru toate gusturile. Indiferent de stilul vestimentar pe care îl adopţi aici găseşti cu siguranţă ceva care să îţi placă. Fie că ai un stil mai office, ori clasic sau chiar nonconformist, RESREVED s-a gândit şi la tine; poţi alege din marea varietate de produse, atent selecţionate şi frumos aranjate, încât să facă din sesiunea de shopping una de vis.dsc_0190
Copiii se bucură şi ei de cele mai noi trenduri, atât fetiţele cât şi băieţeii se pot răsfăţa cu tricouri cu imprimeuri haioase, ori cu rochiţe elegante pentru şcoală, dar nu numai.
dsc_0200
Bărbaţii au făcut şi ei coadă la casele de marcat semn că în Constanţa aceştia nu se dau în lături de la modă, iar RESERVED le îndeplineşte dorinţele, aici găsind orice au nevoie, de la sacouri elegante până la ţinute casual în tendinţe. Ştim cu toţii că majoritatea bărbaţilor cumpără primul produs din primul magazin în care au intrat, deci mulţumim RESERVED pentru ce aţi uşurat „Misiunea Shopping”.
dsc_0205
Corina a încins atmosfera invitând toţi clienţii la dans, pe ritmurile melodiilor care au consacrat-o dar şi pe a noului single „Cărţile pe faţă„. Toată lumea s-a distrat la concert, acesta aducând un mare plus evenimentului.
dsc_0183
Îmi place foarte mult Corina, este o persoană foarte populară şi drăgăstoasă care ştie să se facă plăcută, o admir încă de când s-a lansat, versurile melodiilor ei fiind mereu pe buzele mele. Atât stilul vestimentar cât şi personalitatea îi sunt de apreciat şi consider că se potriveşte perfect cu rolul de ambasador a-l brandului RESERVED. Chiar şi la acest eveniment avut un look excentric, WOW!, exact aşa cum ne-a obişnuit şi îi stă extrem de bine.
dsc_0186
După concert am reuşit să iau la puricat magazinul, iar preţurile sunt extrem de accesibile. Poţi crea cu uşurinţă o ţinută fabuloasă la un preţ decent, iar după cum am mai spus posibilităţile sunt nenumărate. Materialele sunt de foarte bună calitate, iar din experienţa anterioară pot spune că sunt şi foarte rezistente. Cu siguranţă RESERVED poate satisface cele mai exigente şi sofisticate gusturi.
dsc_0229
Evenimentul a fost unul foarte reuşit, mă bucur că nu l-am ratat şi mulţumesc foarte mult pentru invitaţie. Oameni frumoşi, colegi dragi, haine extraordinare, sfaturi de la stilişti de top, muzică bună şi atmosferă incendiară susţinută de inegalabila Corina, şampanie şi reduceri, toate aceste sunt cu siguranţă ingredientele unui eveniment resuşit. Felicitări!
Mă bucur nespus că acum am un magazin RESERVED aproape de casă, care să mă scoată din impas ori de câte ori am o criză stilistică, dar nu numai. Bineînţeles că nu am plecat cu mâna goală profitând de reduceri! Cu siguranţă zilele acestea voi reveni în magazin, deoarece când m-am gândit eu să trec la shopping şi să ma trezesc din visul frumos produs de acest eveniment, rafturile erau aproape goale, aşa că cel mai probabil voi posta un haul cât de curând. Vă pup, iar dacă aveţi ocazia să treceţi pragul magazinului nu ezitaţi să o faceţi, mai ales dacă aveţi o criză de stil ca cea pe care am avut-o eu zilele trecute, daţi fuga la RESERVED în City Park Mall, pentru a pentru a primi consiliere.

Care este experienţa voastră cu acest brand? xo

P.S. Dacă nu aveţi încă un magazin RESERVED în oraşul vostru site-ul oficial vă stă la dispoziţie cu COMENZI ONLINE.

Anunțuri

Un gând despre „Moda în stil RESERVED acum şi în Constanţa

Adăugă-le pe ale tale

  1. Eu ador acest magazin, dar din pacate nu se afla in prea multe mall uri (cel putin nu prea l-am gasit pe unde am fost eu).Am reusit sa imi cumpar cateva perechi de blugi foarte foarte buni.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: