JAPAN CANDY BOX + Giveaway International

Link-ul către formularul de înscriere la giveaway în finalul articolului!

Hello tuturor. Dacă la începutul anului vorbeam despre jucărioare japoneze, ţin să vă anunţ că trendul produselor fabricate în Japonia, nu se rezumă doar la acestea. Dulciurile sunt preferate de oricine, oricând, însă în rândul internauţilor (dar nu numai), diferitele dulciuri japoneze fac senzaţie. Cu siguranţă dacă eşti fan YouTube ai văzut măcar o persoană încercând diferite dulciuri interesante cu denumiri indescifrabile sau creând din prafuri cine ştie ce minusculozităţi. În ţara unde trăiesc nu există astfel de produse, iar în România nici atât, lucru care le face pe ele mai intrigante şi pe mine mai dornică să le încerc, deoarece, se ştie sunt o împătimită a dulciurilor, iar dacă mai sunt şi în trend, nimic nu mă opreşte să le încerc. Aşa am dat peste încă o cutie cu subcripţie lunară, de data aceasta cu dulciuri. Tot internetul le-a încercat, mi-am zis, acum este rândul meu. Nici nu am stat pe gânduri când cei de la Japan Candy Box m-au contactat pentru a încerca această nouă cutie lunară cu dulciuri japoneze. Le-am admirat în clipurile YouTube-rilor americani, iar acum am şi eu ocazia să aflu ce-i cu acestea şi ce le face atât de speciale, încât toată lumea să vorbească despre ele.


La fel ca în cazul Kawaii Box, aceasta este o cutie cu subscribţie lunară care conţine între 8 şi 10 dulciuri sau snacks-uri japoneze, foarte interesante, produse tocmai în îndepărtata Japonia.

Preţul acestei cutii variază în funcţie de abonamentul ales, mai exact numărul de luni în care alegi să primeşti cutiuţa, preţurile fiind astfel: 1-3 luni 19,90 dolari; 6 luni sau 1 an 18,90 dolari (preţurile sunt pe cutie/ lună, plata făcându-se online o singură dată).  În fiecare lună primiţi o cutie cu dulciuri noi, care nu se repetă niciodată, primiţi coduri de reducere şi informaţii despre concursuri şi posibilităţi de a câştiga o mulţime de alte produse în tombolele lunare. Transportul este gratuit oriunde în lume ceea ce este foarte tare.

Cutia lunii Septembrie conţine 10 dulciuri, toate inedite în felul lor:

  1. Kabaya Mixed Fruit Bottle Candy  – bomboane cu gust de fructe.


2. Coris Soft Centered Grape Gum – gumă de mestecat cu jeleu de struguri.

3. Carbee Vegetable Snacks  – snacks-uri din legume.

4.Lotte Pokemon Ramune Candy –  bomboane cu gust de ananas.

5. Kanro Pure Mini Gummies –  jeleuri cu gust de măr.

6. Coris Berry Mix Soft Candy – bomboane gumate moi.

7. Doroemon Ramune Squash Soda Bubble Gum . gumă de mestecat cu gust de suc.

8.Kracie Dodotto Octopus Eggs  – DIY KIT – Ouă de caracatiţă

9. Tohato Caramel Corn – Pufuleţi

10. Popin Cookin Oekaki Animal Candy Land – DIY KIT

Abia aştept să încerc toate dulciurile dar şi seturile de DIY. Dacă vreţi să vedeţi cum îmi prepar propriile dulciuri miniaturale japoneze, daţi-mi de ştire. Sunt foarte încântată de cutia acestei luni şi abia o aştept pe următoarea. 
Consider că sunt nişte produse unice şi geniale şi îmi pare rău că nu se pot achiziţiona din magazinele de zi cu zi şi la noi. Sunt atât de vesele şi colorate, iar din câte am încercat până acum pot spune că sunt cu-adevărat delicioase, cu greu le rezişti. Dar mă abţin deoarece următoare cutie vine abia luna viitoare!!! 😉
Dacă vă doriţi şi voi să câştigaţi o Kawaii Box tot ce trebuie să faceţi este să APĂSAŢI AICI şi să urmaţi paşii pentru a vă înscrie în Giveaway prin sistemul rafflecopter. Sunt câţiva paşi foarte simpli, iar peste 20 de zile unul dintre cei care au respectat toţi paşii va primi o cutie cu DULCIURI JAPONEZE absolut gratuit direct la el acasă.

Sper că veţi împărtăşi cu mine bucuria decoperirii dulciurilor acestei culturi fascinante şi că vă va plăcea acest giveaway. Vă aştept să participaţi în număr cât mai mare. Nu uitaţi să daţi SHARE pe Facebook pentru a oferi şansa la câştig cât mai multor persoane, iar dacă voi vedea că sunt mulţi doritori, poate voi mai face un astfel de concurs curând. Vă pup şi vă doresc mult succes tuturor! xoxo

Anunțuri

2 gânduri despre „JAPAN CANDY BOX + Giveaway International

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: