Gama Lift Up de la Cosmetic Plant – Şi oglinda îţi va zâmbi!

Bună fetelor! Înaintarea în vârstă este nemiloasă, iar odată cu trecerea timpului, fiecare an ne brăzdează faţa cu câte un rid, mărturie a existenţei noastre dar şi a amintirilor acumulate. Majoritatea amintirilor dorim să le păstrăm toată viaţa, însă în cazul ridurilor căutăm zi de zi metode şi tehnici care să le îndepărteze. Supărări, griji, nopţi nedormite, medii neprielnice, alimentaţie nesănătoasă şi nu numai,  îşi pun amprenta pe tenul nostru dar din păcate, trecerea timpului şi influenţa acestor factori au un efect nu prea plăcut asupra noastră. Secretul frumuseţii veşnice încă nu s-a descoperit, însă cu tehnicile şi produsele potrivite, putem să luptăm în prelungirea frumuseţii naturale.

La 36 de ani ridurile, pungile şi cearcănele adânci sunt inamicul meu numărul unu. M-am gândit acum ceva timp să apelez la ajutorul unui doctor estetician însă îmi este extrem de frică de ace, lame şi operaţii încât, încet, încet, ideile acestea m-au părăsit. Singura soluţie rămasă este să acţionez de la exterior şi de aceea ori de câte ori aflu de câte un produs nou, sau încerat şi lăudat de diferite doamne, nu ezit să le achizţionez şi să le încerc, poate-poate tenul meu va reveni la ceea ce a fost în urmă cu 10 ani. Multe cliente vin la machiaj în speranţa că voi umple, şterge şi remedia problemele din jurul ochilor, dar la fel ca şi în cazul meu situaţia nu poate fi remediată cu machiaj, tocmai de aceea avem nevoie de produse cu elemente active care să lupte pentru noi împotriva acestor mici duşmani.

Beneficiile acidului hialuronic injectat în anumite părţi ale corpului este bine-ştiut, acesta fiind soluţia pentru problemele mele actuale, însă numai gândul injecţiilor în zona ochilor îmi provoacă funicături pe spate. Dat fiind acest fapt, am căutat soluţia în creme şi seruri care promit un efect asemănător. Aşa am ajuns să încer noua gamă AntiRid Cosmetic Plant Lift Up.
0
Acidul hialuronic este un compus principal al organismului cu rol în reţinerea apei în ţesutul conjunctiv, piele şi organe. Acesta este o componentă a colagenului şi poate fi derivat şi concentrat din colagen. Din păcate acidul hialuronic este creat şi degradat mult mai repede în organism decât majoritatea compuşilor, iar pe măsură ce înaintăm în vârstă scade capacitatea corpului de a produce acid hialuronic, astfel acest lucru duce la pierderea elasticităţii şi apariţia ridurilor. Datorită efectelor sale de umplere a ridurilor şi de netezire, acidul hialuronic este folosit, de ani buni, în industria cosmetică. Acesta, practic, ajută la reversibilitatea întregului sistem degenerativ şi luptă împotriva îmbătrânirii. De aceea apelez la ajutorul lui pentru a mă menţine tânără şi frumoasă.
Cosmetic Plant a lansat gama anti îmbătrânire LiftUp la sfârşitul anului trecut, iar până în acest moment a ajutat o mulţime de femei şi chiar bărbaţi. Întreaga gamă are în componenţă cinci produse fantastice, care folosite împreună duc la rezultate vizibile cu ochiul liber.
Eu le folosesc de aproximativ două săptămâni, şi tocmai de aceea doresc să împărtăşesc cu voi experienţa utilizării acestor produse, deoarece am rămas plăcut surprinsă de rezultate. În ciuda preţului foarte accesibil, talentul maieştrilor cosmeticii şi ştiinţei româneşti şi-a spus cuvântul.
Pe lângă achid hialuronic care reduce adâncimea ridurilor prin umplerea acestora din interior, produsele au în componenţă şi vitamina A, E sau F, extract de magnolie, RiboxylTM şi ingredientul LIFTONIN®-XPRESS, toate acestea duc la un produs de succes.

Iată ce reprezintă ce scop au, mai exact, toate aceste ingrediente cu nume sofisticat din compoziţia gamei LiftUp. Extractul de magnolie are proprietăți antioxidante și anti-inflamatoare, pe când RiboxylTM (riboza) stimulează metabolismul celular și sinteza componentelor structurale ale matricei extracelulare (acid hialuronic, colagen și elastină), limitâmd astfel degradarea țesutului dermic, restabilește coeziunea dermo-epidermică și, astfel, previne pierderea fermității pielii. Pe lângă aceste efecte demonstrate creşte sinteza acidului hialuronic cu 55%. LIFTONIN®-XPRESS este un ingredient inovativ extras din Porphyridium Cruentum, o algă originară din Marea Roșie, cu efect de lifting instant. Testele in-vivo efectuate de producătorul ingredientului activ au demonstrat efectul de întindere ce apare după 1-5 minute și se menține până la 6 ore, reducerea ridurilor din zona ochilor cu 31% după o oră de la aplicare și scăderea rugozității pielii cu 12%.

Da, probabil sunteţi mai în ceaţă acum decât eraţi mai înainte, însă, vă spun pe cuvânt că s-au gândit foarte bine când au pus aceste ingrediente la un loc deoarece fac lucruri extraordinare, se luptă cu-adevărat cu ridurile noastre. Chiar şi după două săptămâni pielea devine mai elastică, mai luminoasă, iar ridurile încep să se estompeze.

Iată ce conţine gama Cosmetic Plant – Lift Up

  1. Lapte demachiant pentru ochi – 150 ml – 14,20 lei

1
Este un lichid lăptos, de culoare albă şi fără miros. Are o textură uşoară, uşor uleioasă. Curăţă foarte bine chiar şi machiajul waterproof, fiind în acelaşi timp un produs foarte delicat, recomandat în demachierea ochilor;  poate fi folosit fără probleme în demachiarea atât a feţei cât şi a decolteului. Substanțele liposolubile ajută la emulsionarea fardului, a produșilor naturali de secreție și a prafului, iar ingredientele activele atent alese sunt menite să acopere nevoile specifice de îngrijire ale pielii sensibile din jurul ochilor. Vine într-un recipient de 150 ml, de plastic opac, cu capac rabatabil, fără cutie de carton.

2. Cremă antirid de zi – 50 ml – 23,20 lei
2
Este o cremă lejeră de culoare albă. Are un miros discret şi plăcut, intră foarte repede în piele şi este destinată tenului normal/uscat, oferind astfel o hidratare intensă, imediată şi de durată. De asemenea se bucură şi de SPF 15. Vine într-un recipient de 50ml, din plastic mat transparent, cu pompiţă de dozare şi sistem airless. După aplicare pielea este luminoasă şi vizibil hidratată, fără a lăsa senzaţia de încărcare sau ten gras, iar datorită factorului de protecţie, tenul este protejat întreaga zi.

3. Cremă antirid de noapte – 50 ml – 23,20 lei
3
Această cremă ca şi aspect este foarte asemănătoare cu cea de zi însă diferenţa se află în interior. Formula este îmbogăţită cu vitamina A ce stimulează reînnoirea celulară, vitamina F ce ajută la regenerarea membranei celulare şi vitamina E ce intensifică elasticitatea şi gradul de hidratare a pielii. De asemenea au fost adăugate şi uleiuri precum cel de măsline BIO, uleiul de argan BIO, uleiul din sâmburi de struguri, uleiul din floarea soarelui și untul de cacao, ce regenerează pielea și redau catifelarea acesteia. Astfel cu o formulă bogată, crema hrănește și regenerează tenul, diminuând profunzimea ridurilor, astfel că la trezire, pielea arată mai netedă, luminoasă și revitalizată.

4. Gel Lift Instant – 30 ml – 22,50 lei
4
Acesta este un gel transparent cu mici particule turcoaz (probabil milicapuslele cu Vitamina E). Are o textură lejeră, intră foarte repede în piele lăsând-o catifelată şi mată. Este recomandat să fie aplicată pe întreaga faţă înainte de crema de zi. De asemenea poate juca rolul unei excelente baze de machiaj. Poate fi folosită de persoanele cu ten normal sau mixt. Nu are miros. Vine într-un recipient de 30ml, din plastic mat transparent, cu pompiţă de dozare şi sistem airless.

5. Ser Lift Instant – 15 ml – 24,70 lei
5
Lichidul transparent şi fără miros se dozează din sticluţa de sticlă de 15ml cu ajutorul pipetei încorporate direct pe zonele cu probleme, oferind astfel o foarte bună precizie şi un efect imediat. Este recomandat să fie folosit în zona ochilor, dar şi în zonele cu riduri profunde, de exemplu decolteu, frunte, etc. După aplicare este practic invizibil, fiind absorbit imediat şi acţionând în profunzime.

Mie îmi plac foarte mult, le folosesc cu regularitate creându-mi un adevărat ritual zilnic cu aceste produse, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Dacă sunteţi în căutarea unor produse bune şi la un preţ foarte accesibil, vă recomand cu căldură întreaga gamă.

Până la sfârşitul lunii puteţi încerca şi voi GRATUIT Crema de zi cu acid hialuronic şi extract de magnolie de la Cosmetic PlantAccesând acest link-> mostră acid hialuronic <- Primţi prin poştă o mostră a cremei şi un voucher cu o reducere de 20% la cumpărături de pe site. De pe shop.cosmeticplant.ro puteţi comanda atât gama LiftUp cât şi restul produselor brandului Cosmetic Plant. Transportul prin curier rapid este 16 lei, însă la comenzi de peste 140 de lei, este gratuit.

Mă bucur că pot susţine brandul românesc! Vă invit să o faceţi şi voi, deoarece cosmeticele produse în ţara noastră sunt foarte bune şi din păcate nu sunt atât de cunoscute şi exploatate precum ar trebui. Preţurile mici nu vă gândiţi că exprimă calitatea, din contră; în cazul marilor branduri, plătiţi numele şi nu produsul. If you know what I mean…

Voi aţi încercat până acum produsele Cosmetic Plant? Care este produsul vostru favorit? Vă pup! xoxo

Anunțuri

6 gânduri despre „Gama Lift Up de la Cosmetic Plant – Şi oglinda îţi va zâmbi!

Adăugă-le pe ale tale

  1. Multi Inainte Elena, si eu ma gandeam ca dupa varsta de 30 ani sa incerc o crema adecvata, asadar articolul a picat la fix pot spune. Ma asteptam la preturi mai mari insa se pare ca m-am inselat, oricum cu siguranta cu prima ocazia le voi incerca si eu. 🙂

    Apreciază

  2. Mereu aleg brandurile romanești, intr-adevăr plătești produsul si nu brandul, iar produsele fabricate la noi niciodata nu m-au dezamagit! Ma bucur sa aflu despre aceasta gama, cu toate ca nu am mai incercat aceste produse, dar daca spui ca sunt bune, chiar sunt curioasa sa o incerc, sper sa funcționeze si in cazul meu! Foarte frumos articol, asa mai aflam si noi noutățile de pe piata!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: