Produse de machiaj ieftine | Trusa make-up artistului la început de drum

În orice activitate din viaţa nostră începem de undeva, mici şi amărâţi, urmând ca experienţele, oamenii, piedicile, hrănite de ambiţie şi curaj ne ajută să  devenim mari. Când vine vorba de machiaj,  se întâmplă la fel, toţi am început de jos. Doar când mă uit în urmă realizez cât de mult am evoluat, câte experienţe şi cunoştinţe am acumulat, cum mi s-au schimbat preferinţele şi dorinţele, iar aspiraţiile mele au devenit din ce în ce mai mari, însă amintirea şi fărâma de nostalgie rămâne orice s-ar întâmpla.

Pentru că mai mereu primesc mesaje de la fete la început de drum care doresc să le împărtăşesc din experienţa mea, doresc sfaturi în materie de tehnici şi mai ales produse, iar în foarte multe dintre cazuri domnişoarele mă roagă să le donez din produsele mele, lucru cam imposibil, m-am gândit că în articolul de astăzi să vă vorbesc despre câteva dintre produsele mele preferate pe care le-am folosit când am început să machiez, toate la preţuri extraordinar de accesibile, potrivite pentru buzunarul tuturor.

Când eşti la început vrei să experimentezi, să te dezvolţi, să încerci noi tehnici şi produse, însă pentru toate astea ai nevoie de resurse, însă nu tot timpul există fonduri pentru micile noastre plăceri, aşa că trebuie să găsim soluţii. Eu am găsit-o, iar acum v-o voi dezvălui şi vouă. PALETUTZE.RO. Soluţia tuturor pasionaţilor de make-up, cu buget redus. În ultima perioadă s-au dezvoltat atât de mult încât puteţi găsi absolut orice pe acest site, la cele mai mici preţuri de pe tot internetul, vă promit!

Zeci de de nuanţe şi texturi, instrumente fel şi fel, pe toate ni le dorim, iar aici găsim soluţia. Ce avem nevoie în trusa noastră, la început de drum?dsc_1070
Bineînţeles, paleta de 120 de culori. Cred că toată lumea a început să machieze cu acastă paletă. Între timp preţul i-a scăzut la mai mult de jumătate, aşa că nu trebuie să lipsească din colecţia ta. Recomand paleta cu farduri mate, deoarece acestea sunt cele mai des utilizate, iar din varietatea aceasta imensă de culori puteţi crea o infinitate de combinaţii şi machiaje care mai de care. Culorile sunt destul de pigmentate, prăfoase ca oricare alte farduri, iar cu o bază bună poţi realiza machiaje cu-adevărat frumoase. Preţul acestei palete în acest moment este de doar 37 de lei :O. O adevărată afacere.

dsc_1040

Dacă ne dorim o variantă mai compactă, travel friendly, dar nu numai, iată soluţia perfectă. Această paletă are tot ce-i trebuie. În primul rând un ambalaj drăguţ – un animalprint îndrăzneţ, apoi în interior, oglindă, 40 de farduri sidefate, 20 de rujuri, 12 blush-uri, 7 în nuanţe de conturare, aplicatoare, mini-pensulă pentru obraz  şi ruj. Cu această trusă puteţi realiza un machiaj complet, fiind un must-have în trusa unui pasionat al machiajului. Preţul acestei truse este de doar 35 de leidsc_1043

Pentru machiaje cât mai profi avem nevoie de intensitate în capodoperele noastre, iar aceasta se poate obţine utilizând de cele mai multe ori ca bază, gel-uri sau farduri cremoase. Paleta de mai jos are o gamă foarte diversificată de culori, oferind un aspect inedit fardurilor şi oferindu-le rezistenţă mai îndelungată. Fardurile sunt foarte cremoase şi pigmentate, am rămas chiar impresionată.dsc_1038De asemenea poate fi folosită pe post de blush sau ruj, trebuie doar să te laşi dus de imaginaţie. Este o paletă versatilă cu 28 de nuanţe sidefat metalice şi 4 glittere cremă. Această paletă include  şi o pensulă cu două capete, cu fire sintetice. Preţul este tot 35 de leidsc_1032Nu există machiaj fără eyeliner, iar aplicarea acestuia dă tuturor bătăi de cap. La început, până deprindem secretele liniei perfecte, soluţia ideală este eyeliner-ul sub formă de marker. Se mânuieşte foarte uşor, putând realiza o linie perfectă din aproape în aproape, se usucă imediat, rezistă întreaga zi şi se demachiază foarte uşor fără a lăsa urme pe piele. Ce mai pui că preţul lui este doar 10 lei?dsc_1074

Pe acelaşi site găsiţi atât fonduri de ten cât şi palete de corectoare, de blush sau de contouring, cât şi o mulţime de pensule şi ustensile, absolut orice vă trece prin minte la preţuri fabulos de mici, fără concurenţă. Iubitoarele construcţiilor de unghii sunt aşteptate şi ele, aveţi de unde alege. Produsele sunt safe, încercate de mine; pe mine nu m-au omorât deci, le puteţi comanda cu încredere. De altfel puteţi găsi o mulţime de seturi la ofertă, iar cu sub 200 de lei vă puteţi achiziţiona trusa make-up artistului la început de drum. Recomand acest site tuturor persoanelor interesate. Faceţi o vizită pe paletutze.ro şi sigur nu plecaţi cu mâna goală. Transportul la comenzi de peste 200 de lei este gratuit în toată ţara.

Sper să vă ajute acest articol şi să aveţi o experienţă plăcută cu site-ul şi produsele paletutze.rodeoarece produsele sunt chiar bune şi se merită să le încercaţi, la cel mai bun preţ. Am încercat palete din acelaşi range existente pe piaţa din România, însă acestea sunt singurele care merită cu-adevărat.

Care au fost produsele cu care aţi început să machiaţi? Aţi folosit produsele de pe site-ul paletutze.ro? Ce părere v-au lăsat? Aştept răspunsurile voastre. Vă pup. xo

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s